Salutare, dragi rEvoluționari, și bine ați revenit la un nou articol în care vom da iarăși cărțile pe față. De această dată, Alexandru Ilie vine din nou în ajutorul vostru și vă explică în detaliu care sunt secretele marketingului online de succes, așa cum a mai făcut și în articolul trecut.
Atât el, cât și noi, întreaga echipă rEVO, am avut de-a face cu situații diverse și dificile, dar peste care am trecut întotdeauna cu succes și am găsit rezolvări. Asta pentru că ne dorim ca piața de marketing să devină din ce în ce mai prosperă și să crească în număr de clienți.
Alexandru Ilie crede cu tărie în misiunea de a face marketing online pe bune
Din păcate, foarte multe companii și foarte mulți freelanceri nu înțeleg ce înseamnă marketing. Mulți dintre ei încă vând câteva postări sau planuri editoriale incomplete, făcute pe genunchi, pe sume mari de bani, dar care nu aduc niciun rezultat. De unde știm acest lucru? E suficient să aruncăm un ochi în online. În plus, acest fenomen ne-a fost confirmat și de cei peste 90% de clienți, care vin cu faimoasă replică „Am mai încercat și cu altcineva și n-a mers”.
Așa că a venit timpul să punem degetul pe rană și să lămurim cum stă, de fapt, treaba cu marketingul online.
Acum câțiva ani, chiar și acum, în pandemie, a fost un hype extraordinar în ceea ce privește deschiderea oamenilor de a-și muta afacerea în mediul online și de a profita de avantajul rețelelor de socializare. Însă odată cu acest hype, a apărut și un număr foarte mare de gold rusheri, cum îi numește Alexandru Ilie, referindu-se la acele agenții sau acei freelanceri care au încercat să profite și să vândă niște servicii care nu au nicio treabă cu marketingul și care nu au adus niciun plus valoare în viețile clienților care aveau nevoie de conversia finală.
Timpul a trecut, dar aceste trenduri se repetă, întrucât cei care vor doar bani caută mereu scurtături prin care să atragă câțiva clienți creduli, cu speranțe mari. Astfel de minciuni pot părea foarte adevărate pentru o persoană care nu cunoaște bine domeniul. Dar dacă ajungi să înțelegi cum funcționează cu adevărat această piață, îți poți da seama foarte ușor de situațiile în care numerele sunt umflate cu pompa sau serviciul care ți se oferă nu este altceva decât o țeapă.
Iată ce înseamnă marketing online pe bune:
1. „Nu vă luați după aparențe”, ne avertizează Alexandru Ilie
Chiar dacă ești într-o situație mai delicată sau consideri că ai început târziu promovarea în online și nu ai avut timp să faci un research, înainte de începe o colaborare, fă cel mai important lucru: verifică adevărul informațiilor pe care le primești și agenția cu care vorbești. Spre exemplu, sunt unii care spuneau că au făcut marea cu sarea, dar site-ul lor nici măcar nu era indexact corect în Google, iar pe social media nu aveau nici followeri, nici constanță și nici consistență.
Înainte de le înghiți minciunile, caută să vezi dacă ei fac pentru ei ceea ce zic că vor să facă pentru tine.
2. Pune marketingul online înaintea organizării interne
Din păcate, mai ales în România, mulți își construiesc un business mișto din toate punctele de vedere, de la locație la personal, dar uită să mai pună bani deoparte și pentru marketing. Apoi se întreabă de ce peste două luni dau faliment.
Oricât ai încerca să faci un business extraordinar, dacă nu ai pe cine să aduci acolo și nu folosești nici instrumentele potrivite de captare a atenției potențialilor clienți, vei pierde.
3. Viziune, Misiune, Valori – principiile după care Alexandru Ilie îți recomandă să-ți începi marketingul online
Dacă nu ai aceste puncte foarte bine puse la punct și începi să faci marketing online bâjbâind, crezând că vrei ceva sau făcând un plan complet nerealistic, nu vei reuși să te dezvolți.
Tocmai din acest motiv, Alexandru Ilie îți recomandă să-ți oferi tot timpul de care ai nevoie pentru a-ți crea o strategie puternică, centrată pe obiective realiste și cu ajutorul căreia să vinzi emoție potențialilor tăi clienți.
4. Secretara nu se pricepe la marketing online, așa că nu o lăsa să facă jobul profesioniștilor
Alexandru Ilie a întâlnit, de-a lungul timpului multe businessuri mișto, cu un potențial atât de mare, pe care voia să le aducă aproape de rEvolution, dar fie a fost refuzat de secretara de la intrare, fie proprietarii de business spuneau că au deja pe cineva intern. Dar acel intern era, de cele mai multe ori, un contabil sau un barman, care postau din când în când câte un story pe Instagram, pe care ei îl numeau „marketing online”.
Nu, lucrurile nu funcționează așa. Dacă îți dorești cu adevărat rezultate și o treabă bine făcută, trebuie să apelezi la experți în domeniu, oameni care fac lucrul acesta de ani de zile și care vin cu lecțiile deja învățate din propria practică.
Așa cum nu te duci la un măcelar să-ți insereze un implant dentar, n-o lăsa nici pe secretara ta să facă treaba pe care un marketer ar trebui să o facă în mod normal.
Concluzii
Folosește din plin sfaturi pentru a crea cu adevărat valoare în mediul online și pentru a ieși în evidență în piață. Totodată, indiferent de cât de greu ar putea părea la început, nu te opri niciodată din a căuta soluții pentru dificultățile cu care te confrunți sau oameni pricepuți care să-ți pună fiecare detaliu la punct în ceea ce privește marketingul tău online.
Până data viitoare, te lăsăm cu videoclipul lui Alexandru Ilie, care vine cu mai multe exemple despre acest subiect: