
Salutare, drag rEvoluționar, și bine ai revenit la un nou articol despre marketing digital! De această dată, Alexandru Ilie, co-fondator rEevolution Media, a decis să ne vorbească despre colaborarea dintre marketer și antreprenor.
De cele mai multe ori, o astfel de colaborare poate deveni deficitară din mai multe puncte de vedere. Iar principala cauză o reprezintă SUBIECTUL acesteia. Ca să înțelegi mai bine despre ce este vorba, Alexandru Ilie a împărțit acest topic pe mai multe segmente, de care trebuie neapărat să ții cont.
Comunicarea corectă din ambele părți
Sfatul principal este să nu deviezi niciodată de la subiect, lucru care se întâmplă des în majoritatea colaborărilor defectuoase. Dacă antreprenorul și marketerul nu sunt pe aceeași lungime de undă, fiecare dintre ei va aștepta, ori va oferi lucruri diferite față de cele dorite. Fără un plan elaborat și niște pași foarte foarte bine puși la punct, colaborarea își va pierde eficiența după o scurtă perioadă de timp.
Astfel, dacă ești un antreprenor ce își dorește să afle mai multe despre marketing și are nevoie de servicii de promovare în mediul online, trebuie neapărat să specifici de la bun început ce îți dorești mai exact: brand awareness, vânzări, video, texte, iar lista poate continua.
Chiar și Alexandru Ilie a pățit ca, de-a lungul experienței sale, să-și întrebe clienții ce își doresc, iar aceștia să ofere răspunsuri destul de vagi, de tipul „vreau să fiu mai cunoscut” sau „am văzut că aveți postări mișto și vreau și eu”. Drag antreprenor, dacă tu nu ești clar în cerințele tale, neînțelegerile nu vor întârzia să apară. Asta pentru că marketerul te taxează pentru ceva, în condițiile în care tu probabil că îți doreai cu totul altceva, doar că nu ai reușit să exprimi clar acel lucru.
Spre exemplu, dacă tu spui că vrei vizibilitate (lucru care nu are nicio legătură cu vânzările), agenția sau freelancerul cu care colaborezi va înțelege că tu vrei brand awareness. Acest lucru nu înseamnă conversia finală, ci înseamnă doar că vei fi mai vizibil în online. Atât. În schimb, dacă ai fi spus de la bun început „vreau mai multe vânzări”, omul respectiv ți-ar fi oferit un pachet strict bazat pe vânzări.
„Agenția este obligată să ofere toate informațiile și sfaturile necesare despre marketing”, susține Alexandru Ilie
Având în vedere că tu, antreprenorul, nu te pricepi la acest domeniu, marketerul tău este mai mult decât obligat să-ți pună toate întrebările necesare, astfel încât să afle de ce servicii ai cu adevărat nevoie. Totodată, trebuie să-ți ofere informația completă, pentru a lua împreună decizia finală potrivită.
Spre exemplu, există posibilitatea ca tu să îți dorești o conversie finală, dar să nu știi cu exactitate acest termen și nici cum să-l comunici. Dar marketerul, punându-ți întrebări, poate afla acest lucru și îți poate oferi servicii potrivite nevoilor tale.
Apropo, dacă ești business owner și vrei să afli mai multe despre marketing, te invităm să citești acest articol.
Comunicarea este cheia pentru a evita situațiile de tipul „am încercat și n-a mers”
Dragă agenție sau drag freelancer, dacă al tău client ajunge să-ți ofere un astfel de răspuns la începutul colaborării, este de datoria ta să ai răbdare, să vorbești cu el, să-i explici că fiecare nou început înseamnă investiție și că este nevoie de o perioadă de timp pentru a pune la punct ecosistemul unei afaceri în mediul online. Astfel, antreprenorul va reuși să înțeleagă cum funcționează întreg mecanismul din spate, algoritmii rețelelor de socializare și cât de mare este volumul de muncă.
Totodată, Alexandru Ilie ține foarte mult la transparență când vine vorba despre marketing
Dacă nu există transparență de la bun început, iar cele două părți nu sunt 100% sincere cu privire la ceea ce pot oferi, atunci colaborarea se va termina destul de repede și neplăcut.
Spre exemplu, dacă ești marketer și clientul tău îți cere un serviciu pe care tu știi că nu îl poți oferi în mod eficient, nu spune „Da” doar de dragul de a încasa bani. De asemenea, dacă ești antreprenor, fii sincer cu bugetul pe care îl poți aloca și nu merge pe premisa „o să-mi scot profitul din prima lună și o să reinvestesc atunci”. Nu uita că primele 3-6 luni înseamnă INVESTIȚIE!
Concluzii
Dacă vrei cu adevărat să ai parte de rezultatele pe care ți le dorești în mediul online, subiectul principal al discuțiilor dintre tine și marketer trebuie să fie bazat pe motivul pentru care tu ai nevoie de acea colaborare, NU pe bani! Iar sinceritatea și transparența sunt extrem de importante în acest sens!
Află mai multe despre marketing și ascultă exemple concrete din videoclipul de mai jos, iar dacă vrei să afli mai multe despre experiența în business a lui Alexandru Ilie, o poți face accesând site-ul său.
Până data viitoare, te invităm să citești și articolul de pe profit.ro, să cunoști întreaga echipă rEvolution Media și să descoperi modul în care am evoluat împreună!